PREMIERĂ. Primul pacient tratat cu plasmă la Institutul „Matei Balş”. Dr. Streinu-Cercel: “Se practică doar la Terapie Intensivă”

PREMIERĂ. Primul pacient tratat cu plasmă la Institutul Matei Balş. Dr. Streinu-Cercel: “Se practică doar la Terapie Intensivă”
Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 01/05/2020, 11:32

Managerul Institutului de Boli Infecțioase a anunțat că, în premieră, un pacient cu COVID-19 aflat la Terapie Intensivă a primit plasmă de la un bolnav vindecat. Dr. Adrian Streinu-Cercel a spus că un alt pacient a fost tratat cu medicamentul Remdesivir, considerat, la rândul său, un alt remediu cu rezultate bune.

“Am administrat plasmă de convalescenţă la un pacient din Terapie Intensivă. (…) Se practică doar în Terapia Intensivă, nu se practică pe secţii obişnuite. Programul a demarat, a fost pus în practică. (…) Toate lucrurile funcţionează în conformitate cu tot ce trebuie din punct de vedere legal, avem cadrul legislativ şi am trecut la administrarea ei. În momentul în care avem cazuri severe, punem la bătaie toate mijloacele terapeutice de care dispunem. Am tratat şi primul pacient cu Remdesivir”, a declarat profesorul Streinu-Cercel, la Digi 24, potrivit Agerpres. Managerul de la Matei Balș a mai afirmat că tratamentul cu plasmă cu anticorpi de la bolnavii vindecați nu prezintă riscuri. De altfel, tratamentul este folosit în alte țări, fiind considerat cel mai eficient remediu contra COVID. “Utilizarea de plasmă la pacienţi este ultracunoscută. (…) Incumbă un beneficiu terapeutic, pentru că, cel puţin teoretic, această plasmă ar trebui să-i aducă pacientului respectiv o cantitate de anticorpi care să îl ajute în bătălia cu virusul. Deci, numai lucruri bune, riscuri, nu. (…) Sunt respectate întru totul procedurile de utilizare a unui produs biologic activ”, a explicat Streinu-Cercel într-un interviu acordat Digi 24.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
De ce alege o româncă din Germania să se întoarcă înapoi în țară: „Am ajuns...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Prețul carburanților. Surprize pentru șoferi, la pompă
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Cum s-au răspândit gândacii „de bucătărie” în toată lumea?
×